Life is BeauTEAfull

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eram în vizită la BeauTEAfull – unul din acele locuri fermecătoare ale Bucureștiului în care mergi să te vindeci de urât. Îmi savuram delicat ceaiul cu muguri de trandafiri și gust de frișcă și înfulecam grosolan felii mari de timp pierdut, împreună cu prietena mea Ana Maria Nacioiu. Nu ne văzuserăm de prea multă vreme. Cred că de vreun an și jumătate. (Da, cam atât a trecut de când, de bună voie și nesilită de nimeni, am început cel mai interesant și crud experiment social încercat de mine vreodată: ”cine-te-uită-când-devii-invizibil?”. O să vă povestesc despre el altă dată; pentru moment bucătăresc concluziile. )

Dintre multele povești și bârfe și glume și planuri în care ne-am pierdut pantagruelic, am pus deoparte pentru voi, învelit frumos în șervețel, un truc simplu și mărunt, pentru a vă face ziua mai frumoasă si aerul mai respirabil: ori de câte ori în jurul vostru ceva nu miroase bine, așezați pe masă (sau sub masă, de vă place) un pumn de frunze de ceai. Poate fi simplu ori aromat, negru, alb, verde sau roșu, englezesc, chinezesc ori din Sri Lanka, nu are importanță. Veți vedea că în numai câteva minute veți respira adânc și cu plăcere. Ceaiul are splendida capacitate de a absorbi și ascunde mirosurile din jur, purificând aerul în cel mai natural mod cu putință.

De aveți nevoie de mai mult, să vă purificați mintea și trupul, de exemplu …  începeți tot cu ceai. Dar vă mai trebuie și alte cele: multe povești și râsete gustate cu prieteni buni, un loc ca BeauTEAfull și , zilnic, o jumătate de oră (nu mai mult)  în care să pretindeți că sunteți invizibili.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu dragoste,

 

 

 

 

Categorie: Altele, Secrete TAG: , , , , , , , , , , Lasa un comentariu

Lost and Found

 

Mă întreabă Anastasia mea într-o seară, înainte de culcare, așa, tam-nesam:

”Mama, tu cum îți faci curaj să mergi mai departe când te necăjește cineva sau ceva?”

”Mă gândesc la voi. La tine și la fratele tău. Și asta îmi luminează ziua și-mi dă curaj si bucurie.”

”Mama, nu vreau răspunsul ăsta din partea unei femei ca tine! (Mă întreb și azi ce-a vrut să-nsemne acest ”ca tine”?)  E un clișeu. Vreau ceva adevărat și egoist. Ceva numai al tău. Un secret. Serios, mami, tu ce faci când te-a necăjit cineva sau ceva?”

Și cu toate că e purul adevăr și foarte departe de a fi un clișeu (copiii mei îmi  dau puterea să merg mai departe oricând și oricum), mi-am luat răspunsul înapoi și, de dragul bunelor învățături pe care o mama trebuie să le dea fiicei sale, m-am scotocit prin toate buzunarele făpturii (mai ales prin cele sparte) până am adunat pumnul de mărunțiș cu care obișnuiesc să-mi cumpăr înapoi voia bună și respectul de sine . Astea sunt câteva dintre acele egoiste, superficiale și anapoda lucruri care mă ajută să mă simt mai bine într-o zi/situație/tristețe de doi bani.

-         Citesc ”Pipi Șosețica”. E o carte de copiii adorabilă, spontană și plină de umor. Găsesc în ea o detașare și o atitudine je m’en fiche absolut molipsitoare.

-         Fac genoflexiuni până îmi tremură picioarele. Dacă e frumos, îmi iau pantofii de sport și alerg până la epuizare. Apoi cad în propria-mi admirație și viața devine, brusc, frumoasă.

-         Fac ordine în sertare. Studiile spun că a face ordine în jurul tău te ajuta să îți ordonezi mintea, dar … nu e cazul meu. Iubesc haosul din capul meu. N-aș îndrăzni să-l deranjez aranjându-l. Fac ordine în sertare pentru că obiectele pierdute și uitate acolo (o șosetă fără pereche, un costum de baie cu eticheta pe el, un ruj năclăit și expirat, o jumătate de gumă, un Winnie de plus minuscul, câteva ghinde și o castană, poeziile scrise de Matei în clasa I, figurinele de plastilină (dezmembrate de vreme) modelate de Anastasia, un tichet consumat de metrou…)  îmi trezesc amintiri neprețuite. Parcă m-aș plimba prin muzeul sufletului meu.

-         Beau ceaiIndian Summer, de la Basilur (și-l ascult pe Alifantis). E vacanță la cană, cu toți fluturii (din aer și din stomac) unei veri pe care nu vrei s-o uiți.

-         Mănânc zăpadă, evident când e zăpadă. Sau…

-         … fac prăjituri. Și nu le mănânc.

-         Mă imaginez la 80 de ani: voi avea o casă albă, pe o plajă din Venezuela. Va fi plină de nepoți, cu care voi face jogging în fiecare dimineață. Ziua voi scrie cărți, iar seara, în jurul unui foc uriaș, voi inventa povești de noapte bună pentru toată copilimea din sat. (Pe undeva pe aproape e musai să fie un sat de pescari.) Voi purta haine albe, îmi voi vopsi părul negru, voi fi bronzată fără urme și voi râde cu gura până la urechi.

-         Problemele sentimentale se tratează cu orez cu lapte, sau…

-         … mă închid singură într-o cameră și plâng până mă plictisesc, apoi îmi dau cu ojă extravagantă unghiile de la picioare. Habar n-am de ce. Combinația funcționează și mi-e de ajuns.

 

Cu dragoste,

 

 

 

 

Photo: www.bbc.co.uk

Categorie: Lumea mea, Sfaturi TAG: , , , , , , , , , , 1 Comentariu